Zaharul, drogul alb

marți, 16 decembrie 2008


Prin rafinare, zahărul pierde conţinutul de proteine şi ajunge să furnizeze un număr mare de calorii dăunătoare organismului.
Zahărul, deşi un aliment natural, este în prezent una dintre cele mai contestate alimente ca urmare a efectelor negative pe care le are asupra sănătăţii.
"Indiferent de starea de sănătate şi de forma fizică în care ne aflăm, zahărul este dăunător. Indiferent dacă este consumat în ciocolată sau în prăjituri, în bomboane sau în sucuri dulci, zahărul este format din glucoză şi fructoză care se absorb instantaneu şi duc la creşterea glicemiei şi la eliberarea de insulină în exces", a explicat medicul Lygia Alexandrescu, nutriţionist, consultant la clinica "Natural Silhouette".
Potrivit specialistului, prin consumul frecvent al alimentelor bogate în zahăr, pancreasul oboseşte şi nu mai poate elibera suficientă insulină pentru neutralizarea glucozei. În acest caz, glucoza se acumulează în sânge, iar persoana în cauză este diagnosticată cu diabet de tip 2. În general, obezitatea este primul semnal de alarmă în cazul unui consum excesiv de dulciuri.
Fructoza afectează dantura
"Zahărul joacă un rol negativ şi în sănătatea dentară. Bacteriile care se formează şi se dezvoltă pe suprafaţa dintelui folosesc drept sursă de energie zahărul. Ele se multiplică rapid, depunerile cresc şi se transformă într-un fel de depozit lipicios pe care saliva nu-l poate îndepărta şi care, în timp, favorizează apariţia cariei.
Fructoza este zaharida cu cea mai mare putere de îndulcire şi cu acţiunea cea mai nocivă asupra danturii", a afirmat dr. Alexandrescu.
Zahărul se găseşte în alimentaţie sub mai multe forme. Există astfel patru clase de zaharuri simple care sunt considerate de nutriţionişti ca fiind dăunătoare pentru sănătate atunci când sunt consumate în cantităţi mari, pentru o perioadă îndelungată: glucoza, fructoza, maltoza şi mierea.
Deşi mierea este un îndulcitor natural, aceasta este considerată tot un zahăr rafinat, deoarece 90 la sută din compuşii săi sunt zaharuri: fructoză şi glucoză.
Consumată în cantităţi mari, are aceleaşi efecte dăunătoare ca şi zahărul. Fructoza din fructe nu are nevoie de digerare şi se absoarbe imediat în circuitul sanguin, iar glucoza se găseşte în cereale şi în paste, dar şi în struguri şi curmale, care conţin glucoză pură.
50-60 grame de zahăr pe zi
Cantitatea de zahăr din dieta zilnică nu trebuie să depăşească 10 la sută din necesarul caloric. Acest lucru presupune consumul a 60 de grame de zahăr pe zi în cazul bărbaţilor şi 50 de grame în cazul femeilor. Nutriţioniştii sfătuiesc ca, în momentul în care ne stabilim un plan alimentar, să consultăm în primul rând etichetele produselor pe care dorim să le consumăm.
Atunci când socotim cât zahăr consumăm pe zi trebuie să luăm în calcul nu numai zahărul conţinut de dulciuri, ci şi pe cel conţinut de pâine, de alimentele din conserve, de supele instant şi de băuturile răcoritoare. De asemenea, atunci când citiţi o etichetă, trebuie să ştiţi că o linguriţă de zahăr înseamnă aproximativ patru grame. De evitat sunt fructele confiate, deoarece conţin foarte mult zahăr.
"Papilele gustative pot fi educate la orice vârstă. Cu puţină voinţă şi dorinţă de a fi sănătos, se pot înlocui dulciurile preparate cu mult zahăr cu dulciurile naturale: fructele. Acestea conţin şi ele diverse procente de zaharuri, însă naturale. Alături de zaharurile naturale, fructele mai conţin şi fibre, enzime, substanţe fitochimice, antioxidanţi, vitamine şi minerale, necesare sănătăţii organismului", a explicat specialistul în nutriţie.
Alternativa la zahărul rafinat
1 "Ciocolata neagră este benefică şi prin conţinutul mare de flavonoide, substanţe care previn depunerile de colesterol pe pereţii vaselor de sânge. Însă şi în acest caz cantitatea consumată contează. Ea este limitată la 10 g pe zi.
Trebuie însă menţionat faptul că laptele, care este tot un ingredient al ciocolatei, inhibă această acţiune a flavonoidelor. Aşadar, atenţie la etichete pentru ca ciocolata consumată să nu aibă un conţinut ridicat de lapte", a afirmat nutriţionistul.
2 Fructele proaspete sunt cea mai bună alternativă la dulciuri. Evitaţi însă bananele, deoarece, chiar dacă sunt incluse pe lista alimentelor sănătoase, ele sunt bogate în zaharuri care se absorb repede de organism, ducând astfel la apariţia obezităţii.
3 Mierea de albine este bogată în vitamine, în special cele din complexul vitaminic B, şi în minerale. Deşi conţine zaharuri, este de preferat în locul zahărului rafinat. Astfel, la prepararea prăjiturilor, înlocuiţi zahărul cu mierea.

0 comentarii:

 
Ganduri - by Templates para novo blogger