Castelul " Iulia Hasdeu"

marți, 9 decembrie 2008

foarte aproape de castel, casa celui mai mare pictor roman, Nicolae Grigorescu ( prieten bun cu Hasdeu)

In 1893, Bogdan Petriceicu Hasdeu, "geniu de o inspaimantatoare vastitate", cum il numise Mircea Eliade, dupa marea suferinta provocata de moartea fiicei sale, Iulia, incepe sa construiasca la Campina un castel. Ridicat dupa proiectele transmise de Spiritul copilului sau, in sedintele de spiritism, micul castel este conceput ca un adevarat templu dedicat memoriei Iuliei. El va fi locul de refugiu al marelui savant, Hasdeu va petrece acolo tristetea ultimilor ani de viata, inconjurat de tristete si de neintelegerea contemporanilor sai.

Castelul, a carui constructie va fi terminata in 1896, dupa moartea savantului, va constitui subiectul unor tensionate discutii intre legatarii testamentari care vor propune sa-l doneze Ministerului Instructiunii publice, cu scopul de a-l transforma in muzeu.
Constructia, ce necesita reparatii inca dinaintea mortii lui Hasdeu, a fost afectat in timpul primului razboi mondial si din 1924 Ateneul Popular "B.P.Hasdeu" din Campina incearca sa-l preia pentru restaurare. Din nou lacasul va suporta consecintele celui de-al doilea razboi mondial si isi va conserva acea stare pana in 1955, cand numele sau va fi inscris pe Lista Monumentelor Istorice.
Restaurat intre anii 1962-1964, constructia va adaposti din 9 aprilie 1965, Muzeul Memorial "B.P.Hasdeu", gratie profesorului de istorie, Nicolae Simache, cel care a fondat aproape toate muzeele din judetul Prahova.
Dupa cutremurul din 1977, castelul intra intr-un lung proces de restaurare si consolidare. Ritmul acestui proces va fi grabit prin eforturile comune ale Inspectoratului pentru Cultura Prahova, ale Consiliului Municipal Campina, ale Muzeului de Istorie si Arheologie si ale Fundatiei "Hasdeu". Astfel, la 17 iunie 1994, Muzeul Memorial "B.P.Hasdeu" este deschis partial si la 25 februarie 1995, el este pus in intregime la dispozitia publicului vizitator, desi lucrarile de restaurare nu se sfarsisera.
Vizitatorii pot admira mobilierul, obiectele familiei Hasdeu, fotografii si documente originale, manuscrise, editii princeps ale cartilor savantului, colectii de reviste conduse de marele filolog ori la care acesta a colaborat, tablouri semnate de Nicolae Grigorescu, Sava Hentia, G.D. Mirea, Diogene Maillart. Preocuparile spiritiste ocupa, de asemenea, un loc important in ansamblul expozitiei.

portretul Iuliei, 18 ani

statuia lui B.P.Hasdeu

camera lui Hasdeu, biroul

turul virtual al castelului si cutremuratoarea melodie transmisa de Iulia, dupa moartea sa

caiet cu impresiile fiecarui vizitator

vedere de sus, din templu

statuia Mantuitorului, in mijlocul templului

crinii din camera Iuliei, simbolizand puritatea

papusa, jurnalul si cartile Iuliei, scrise in lb. franceza

biroul lui Hasdeu

in holul castelului

eu, scriind cateva ganduri...

subsolul castelului

Se vorbeste adeseori despre castelele scotiene bântuite de duhuri sau despre cele de pe Valea Loirei. Si în România existã castele a cãror existentã este legatã de mister.Pe unul din dealurile Câmpinei, tãiat în douã de o stradã serpuitoare mãrginitã de pomi, printre case frumoase si îngrijite, de adevãrati gospodari, se ridicã o constructie bizarã, menitã sã atragã privirile oricui. Este castelul Iuliei Hasdeu, construit de marele cãrturar Bogdan Petriceicu Hasdeu dupã moartea fiicei sale. În 1893, putinii vecini ai proprietãtii Hasdeu se uitau probabil cu uimire la cantitãtile de piatrã, ciment si fier mult prea mari pentru o casã obisnuitã, asa cum se clãdea pe dealurile Câmpinei. Un bãrbat îmbãtrânit înainte de vreme, îmbrãcat în negru, cu o barbã stufoasã, albitã în mare parte, supraveghea îndeaproape ridicarea constructiei. Se stia despre el cã este un învãtat de la Bucuresti si cã existenta lui si a sotiei sale fusese crunt zguduitã prin moartea unicei lor copile, pe nume Iulia.În 1896, o constructie ciudatã, cu creneluri, cu o usã masivã din fier care parcã fereca taine de nepãtruns, deasupra cãreia strãjuia ochiul atoatevãzãtor din triunghi, cu douã tronuri de piatrã de-a stânga si de-a dreapta acelei usi, îndemnând la tãcere si nemiscare, se ridicase în curtea destul de întinsã. Castelul pãrea din altã lume si pustiu, în ciuda semnelor de viatã din laturile curtii: o ghetãrie învelitã cu scânduri, un grajd de lemn si douã cotete de gãini, o magazie, niste butuci de vitã de vie în spatele lor...
Nu existã român care sã nu cunoascã legenda tesutã în jurul acestei fiinte exceptionale, dispãrutã la doar 19 ani! La 2 ani si jumãtate stia sã citeascã, la 4 ani scria, la 5 ani compune primele poezii, la 8 ani îsi dã examenele pentru cursul primar. Cunostea deja franceza, germana si engleza. La 11 ani terminã gimnaziul Sf. Sava, apoi intrã la Conservator. La 12 ani, în urma unui conflict între pãrintii sãi, pleacã cu mama sa la Paris. Dar tatãl vegheazã asupra ei. Despãrtiti de distantã, tatã si fiicã sunt apropiati prin scrisori. Tatãl îsi îndeamnã fiica sã studieze asiduu. În 1886, Iulia se înscrie la Facultatea de Litere din Paris, fãrã sã fie intimidatã de faima Sorbonei. La doar 17 ani, românca genialã strãluceste în rigiditatea aulicã a Universitãtii. Bogdan Petriceicu Hasdeu este mândru, plin de orgoliu pentru inteligenta fiicei lui.Bucuria, însã, va fi de scurtã duratã. Doi ani mai târziu, Iulia este cuprinsã de primele semne ale unei boli necrutãtoare: ftizia. Pe 8 ianuarie 1888 îi scrie tatãlui ei, mãrturisindu-si cu pudoare suferintele.
Cãlãtoriile grabnice în sudul Frantei, în Italia si Elvetia, în goana dupã soare si dupã aerul care sã le priascã plãmânilor ei hipersensibilizati sunt zadarnice. În vara anului 1888, Hasdeu, disperat, îsi aduce fiica bolnavã în tarã, mai întâi la Bucuresti, apoi la Agapia. Dar starea Iuliei suferã de un rãu ireversibil. În luna august, nefericitul tatã pleacã repede în Moldova pentru a-si aduce fiica acasã. Hasdeu noteazã: "Se milostiveste, oare, Dumnezeu? Ce este fãrã putintã la Atoate Creatorul? Fie si o minune: " Dar, pe 29 septembrie, Iulia Hasdeu moare. Se împlineau 19 ani de când, în casa din strada Iuliu Maniu nr. 14 din Bucuresti (casa existã si astãzi), Hasdeu îsi tinuse pentru întâia oarã în brate fetita abia nãscutã.Pentru îndureratul tatã, disparitia ei declanseazã o veritabilã prãbusire sufleteascã si psihicã. De acum înainte, el va trãi numai pentru întâlnirea cu spiritul Iuliei. Si viata socialã si creatia sa intrã în declin. Hasdeu începe sã practice spiritismul. Încearcã zi de zi sã dialogheze cu fiica sa din lumea umbrelor. Si într-o zi, Iulia îi rãspunde: "Sunt fericitã. Te iubesc. Ne vom revedea. Asta ar trebui sã-ti ajungã." Din acea zi, destinul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu avea sã strãbatã doar o singurã si ciudatã cale.Încã din timpul vietii, Iulia fusese consideratã un copil-minune, o aparitie fenomenalã. Moartea nu a fãcut decât sã-i perfecteze nimbul de genialitate si sã fãureascã din inteligenta ei un mit. Pentru tatãl distrus, Iulia expiase numai fizic, în vreme ce spiritul ei dãinuia intact în întreaga lui unitate. Ajungând la paroxismul suferintei, Hasdeu era pe punctul de a-si pierde judecata.De acum înainte, întreaga sa energie va fi canalizatã de ideea cã spiritul Iuliei trãieste. Un prim pas în aceastã directie este cavoul pe care i-l construieste la cimitirul Belu. Iatã o descriere uimitoare a lui, fãcutã în 1939: "Si totusi, iat-o! Iulia Hasdeu e între noi. Pãmântul i-a pãstrat trupul imaculat si dupã moarte. Nici un vierme n-a profanat crinul. Prin geamul magic din mausoleu, prin care Hasdeu îsi vedea zilnic copila îmbãlsãmatã, stând acolo ceasuri întregi, la biroul ei, cu relicvele ei scumpe si convorbind cu ea într-o limbã înteleasã numai de dânsul, Iulia Hasdeu se vede astãzi asa cum a fost acum cincizeci de ani. Stã acolo în sarcofagul ei alb, cu acoperis de cristal, în hainã albã, cu chipul alb, pergamentat." (C. Manolache - Scânteietoarea viatã a Iuliei Hasdeu)Nefericitul tatã dorea cu ardoare un loc unde sã se poatã întâlni cu spiritul fiicei lui, departe de curiozitatea si de compasiunea oamenilor. Hectarul pe care îl avea la Câmpina i s-a pãrut potrivit pentru ridicarea unei constructii. Hasdeu pretindea cã a proiectat întreaga constructie urmând comunicãrile spiritiste ale fiicei sale.În rezumat, iatã descrierea - una dintre cele mai fidele - pe care Caragiale a fãcut-o castelului de la Câmpina: "Templul este orientat cãtre rãsãrit, baza având forma unei cruci, iar axa principalã cãzând perpendicular pe meridian. Are douã corpuri cu câte un etaj si un donjon central, sugerând prin aceasta conceptul trinitãtii. Pe usa masivã de la intrare, fixatã pe un ax de fier, era încrustat blazonul familiei Hasdeu, Pro fide et patria, si dictonul lui Galilei, E pur si muove. În interior, sub domul înalt al donjonului central, în mijlocul sãlii circulare, se afla un stâlp de marmurã trandafirie, de care se rezemau douã scãri de fier urcând spre brâul donjonului, unde era o galerie metalicã. La nivelul galeriei, deasupra stâlpului de sustinere a scãrilor, se afla un podium purtând statuia lui Iisus, din lemn colorat, executatã de sculptorul Casciani din Paris. Domul era luminat de trei usi cu vitralii. În spatele lui Iisus, sub o fereastrã rotundã, era bustul Iuliei, acoperit de un vãl alb, subtire. La baza stâlpului de marmurã se afla fotografia Iuliei din ziua înmormântãrii. Corpurile laterale ale castelului aveau câte douã saloane, unul mai mare, altul mai mic. Într-unul era asezat pianul Iuliei, despre care se spune cã ar fi cântat singur. În celãlalt era biblioteca Iuliei si portretul ei în mãrime naturalã. O locuintã în care spiritul Iuliei se putea usor identifica...Dorind întâlnirea cu Iulia si voind sã înfrângã limitele mortii, Hasdeu se dedicã total experimentelor spiritiste. În prologul celebrei sale cãrti despre spiritism, Sic cogito, afirmã cã scrierea lucrãrii s-a produs sub dicteu transcendent, la sase luni dupã moartea fiicei, în urma contactului cu spiritul acesteia. Tatãl crede cã fiica îl vegheazã si îi dicteazã în întregime comportamentul. Sustinea, de asemenea, cã fiica lui avea însusiri spiritiste înainte chiar de a fi murit si se lasã condus de ea. Bãtrân si sensibil, ipostaza de medium îl oboseste pânã la epuizare, el neputând înregistra mai mult de zece cuvinte din cele communicate de Iulia. Cu timpul, sedintele de spiritism ale lui Hasdeu gãsesc adepti, cu predilectie între intelectualii vremii. Chiar pictorul Nicolae Grigorescu, ce locuia în ultimii ani ai vietii destul de aproape de castel, participã la sedinte. În cadrul lor se fac fotografii inedite, în încercarea de a surprinde si imortaliza misterul.

Sedus de personalitatea fiicei lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, un obscur ziarist ardelean, Teodor Olimpiu Albini, a avut ideea, demnã de presa modernã, de a merge la Câmpina, trecând muntii cu pasaport, pentru a culege folclor oral legat de castelul înãltat de Hasdeu. Iatã câteva spicuiri din "sondajele" sale, preluate peste o jumãtate de secol în revista Cosânzeana, de la Brasov."Noaptea, dincolo de portile ferecate ale Castelului, se aude Iulia cântând la pian. Se mai aud strigãtele de Bravo ! si aplauzele bãtrânului Hasdeu (la moartea Iuliei avea doar 50 de ani!) Uneori, pianul cântã si ziua."

Ce s-a mai pãstrat azi din castelul de odinioarã? Supus unui "lifting" destul de strident pe alocuri, castelul trãieste mai ales prin magia enigmelor pe care le poartã de un secol. O usã masivã, glisantã, dã în cea mai mare încãpere, unica de formã circularã, sala de lecturã. În centrul ei, ca un fel de axis mundi, se aflã încã statuia lui Iisus în mãrime naturalã. Este imposibil ca, pãsind în încãpere, privirea sã nu îti fie atrasã de aceastã statuie, si privind-o, îti dai seama cã ochii lui Iisus te vegheazã. Bratele desfãcute parcã spun Lãsati copiii sã vinã la mine!, iar la picioarele sale sunt cununa de spini si piroanele.Din sala de lecturã se adâncesc în zid trei încãperi înguste: douã biblioteci si un salon de muzicã, în care pianina Schiedmayer, care a apartinut Iuliei, supravietuieste amutitã. Deasupra ei este o reprezentare a arborelui genealogic al familiei Hasdeu: întemeietorul este Vodã Stefan Petriceicu, alungat din Polonia de tãtari, apoi, o verigã importantã este Tadeu Petriceicu, strãbunicul Iuliei, cel care avea sã se întoarcã din bejanie la mosia familiei de lângã Hotin. Aici, în satul Cristinesti, se va întoarce întâiul sãu nãscut, Alexandru, dupã ce studiase în strãinãtate dreptul, stiintele naturii si literele. Fiul sãu, nãscut în 1838, la 16 februarie, a fost Tadeu Petriceicu - alias Bogdan Petriceicu Hasdeu. A patra generatie a acestei familii deosebite a fost Iulia.Castelul de la Câmpina, în ciuda asocierii lui cu o activitate desfãsuratã în obscuritate, cu o recuzitã specificã, are multã luminã. Toate încãperile, exceptând camera de spiritism, au luminator, iar obloanele de metal ale ferestrelor au oglinzi în exterior. Probabil cã ele captau mai bine lumina si, totodatã, în bãtaia razelor de soare, ofereau o strãlucire aparte, vizibilã de la distantã. În castelul - muzeu pot fi vãzute astãzi biroul lui Hasdeu, unde se aflã si masa de corespondentã a Iuliei, adusã de la Paris. Se pãtrunde apoi în dormitorul lui Hasdeu, încãpere zugrãvitã cu cale - floarea preferatã a Iuliei. Ochii se opresc pe un tablou al Iuliei Hasdeu în ziua mortii - o copie dupã originalul în ulei al profesorului ei de picturã de la Paris, D. Maillart. Revenind în birou, nu se poate sã nu fii intrigat de prezenta unei gãuri în perete: pe acolo pãtrundea în castel, din camera de spiritism, duhul Iuliei.În camera de spiritism, câteva obiecte originale încearcã sã refacã atmosfera initialã, încãrcatã de mister. O mãsutã de spiritism, cu incrustatii de sidef, trei scaune de formã triunghiularã (din fier si plãci de marmurã), un vas oriental din bronz, cu animale fantastice. Pe buza vasului se aflã un fel de coroanã de acelasi diametru, cu un dragon în relief. Cele trei trepiede amintesc de scaunele oraculare din antichitate, închinate spiritelor; prin numãrul 3, trepiedul reprezintã imaginea focului si a cerului; ele au la mijloc, tot în triunghi, numele Hasdeu, lãsând ca bazã cele trei litere, DEU, amintind de Deus - Dumnezeu. Literele sunt frânte, alcãtuite din câte trei linii fiecare, astfel cã numele devine dificil de citit. De ce triunghiulare? Pentru cã 3 e numãr mistic, e temeiul, el "exprimã o ordine intelectualã si spiritualã, întru Dumnezeu, în cosmos sau în om" (Dictionar de simboluri) Si aici, ca si în celelalte încãperi, atârnã din tavan o lampã de fier în cruce, care odinioarã avea, nu întâmplãtor, si mãrgele de chihlimbar. "Chihlimbarul reprezintã firul psihic ce leagã energia individualã de energia cosmicã, sufletul individual de sufletul universal. El simbolizeazã atractia solarã, spiritualã si divinã." Prin grija a doi oameni pasionati, Mircea Colosenco si Jenica Tabacu, au vãzut lumina tiparului Protocoalele sedintelor de spiritism - texte inedite, mãrturie extrem de fidelã a preocupãrilor bizare din ultimii ani ai vietii lui Hasdeu. Participantii, datele, practicile, confirmãrile sedintelor de spiritism din aceastã odãitã se regãsesc în notatiile lui Hasdeu. Pe plãci de marmurã, de-a stânga si de-a dreapte intrãrii în castel, ar fi trebuit sã figureze celebrul credo spiritist, apartinând Iuliei (deocamdatã poate fi cititã numai placa din stânga):

Legea religioasã:Crede în Dumnezeu · Crede în nemurirea sufletului · Crede în darul comunicãrii cu cei dusi

Legea moralã:Iubeste si ajutã · Iubeste si ajutã neamul · Iubeste si ajutã pe cine te ajutã si te iubeste · Iubeste si ajutã fãrã a precugeta la folosul tãu.

Se regãsesc aici simbolurile numerelor 3 si 4 si al figurilor geometrice (pãtrat, triunghi) pãstrate si în templul de la cimitir. Ca si cavoul Iuliei din Bucuresti, castelul din Câmpina a pierdut si el din personalitatea initialã. A rãmas tiparul credintei lui Hasdeu în lumea spiritelor eterne, comunicarea cu mortii, a rãmas pentru fiecare generatie curiozitatea de a descifra simbolurile. Ca orice enigmã, Castelul atrage dupã sine si povara legendelor, care se tes necontenit.Cu cât stiinta si curiozitatea oamenilor vor încerca sã dezlege misterele de aici, cu atât vor rãmâne mai de nepãtruns faptele unui pãrinte marcat de o durere inimaginabilã.