VIENA- orasul muzicii !

luni, 5 ianuarie 2009


"Mulţi nu se încumetă să viseze că ar putea petrece câteva zile de vacanţă la Viena, deoarece capitala Austriei este un oraş scump. Ei bine, nu trebuie să te cheme nepotul lui Bill Gates ca să baţi minunea cu pasul, ai nevoie doar de câteva ponturi.
Să intri pe internet, de pildă, unde găseşti şi camere la 130 de euro, dar şi mult mai ieftin – pui diferenţa la biletul de avion dus-întors (244 de euro) sau la autocar (până în 100 de euro). La intrarea în Viena de pe autostrada ce vine dinspre Budapesta, de pildă, la câteva sute de metri de principalul pod rutier, un hotel cochet, peste drum de o benzinărie, are camere single la 35 de euro.
Mic dejun inclus, dar poţi să faci teancuri de sandviciuri pentru tot restul zilei, că nu te întreabă nimeni nimic. Ca să nu gândească recepţionera despre tine că eşti nehalit, ai de unde să-ţi faci provizii. Dai colţul la dreapta şi, la 300 de metri, sunt doi cilindri gigantici, din cărămidă: o “alimentară” unde găseşti zeci de feluri de brânză, mezeluri, conserve şi legume proaspete.
Surpriză: roşiile au gust! Cu 10 euro îţi iei de mâncare pentru restul zilei, că în cameră nu te controlează nimeni dacă mănânci din brişcă. Şi găseşti şi suveniruri: o pungă cu bomboane “Amadeus” costă trei euro, nu 15 sau 20, ca în centrul Vienei, şi când le dăruieşti nu spui de unde le-ai luat.
La recepţia oricărui hotel ai ghidul oraşului, şi rar sunt reţelele de metrou atât de bine explicate. Ca să intri în subteran plăteşti 1,5 euro la automat, dar odată intrat acolo poţi să vezi porţiuni din Viena ca şi când ai merge cu maşina, că austriecii au metrou de suprafaţă. Nodurile de metrou te poar­tă şi prin centru, unde admiri toate palatele imperiului (tre­nul subteran te lasă exact în Stefanplatz), la Albertina şi Leopold poţi prinde chiar expoziţii Picasso sau Monet. Dar te duc şi spre vestul oraşului, la Schonbrunn. Să ai numai grija să nu ajungi după 16.00, că vienezii se culcă odată cu găinile.
Cu 5 euro poţi să experimen­tezi mai multe senzaţii: cel mai bun ştrudel din lume, la Café Einstein, o cafea cu inimioare din frişcă la Café im Raimundhof sau o degustare de ciocolată. Cum dulcele face foame, pe MariaHilferstrasse, deşi e buricul cumpărăturilor şi te aştepţi la preţuri infernale, ai şi leac pentru stomac, şi fără să sărăceşti. Un pic mai jos de McDonald’s, pe cealaltă parte, pe o stradă care face la dreapta, e restaurantul unui pakistanez. Ce cotlete de miel face omul, ce supă de roşii, ce prăjituri cu mirodenii necunoscute ţie!
Dacă te mai ţin pingelele – şi te ţin, că numai ce se uită ochii la ghidul turistic şi pleacă singure – îţi recomandăm un pic de efort, pe principiul “cui pe cui se scoate”. În centru, la câteva minute de Parlament, nişte lumini în zare îţi fac cu ochiul de pe nişte turle îndrăzneţe. Nu e biserică, e Primăria Vienei. Cum dă frigul, primarul pune apă în părculeţele din jur şi trage un patinoar cum nu mai există în lume. De la ţânci de 5 ani la oameni aflaţi la vârsta senectuţii, toţi îşi închiriază patine şi trag o alunecare. Numai bună ca să-ţi mai încerci un pic buzunarul, unde găseşti încă 5, 6 euro cu care mănânci un cârnat cum numai vienezii ştiu să facă şi dai pe gât o cană de vin fiert. Dacă nu ţi-au ajuns, restaurantul din cortul încălzit îţi oferă o supă-guiaş (4 euro) ca focul. Cu tot cu pâine, un pahar de sifon şi un capucino ajunge la 8,5 euro. Dacă scoţi o bancnotă de 10, chelneriţa – o tinerică de 16 ani îţi dă restul la centimă. Şi bonul. Degeaba calculezi să vezi dacă n-a greşit. Nu eşti în România!"
Daca de data aceasta la Bogdi, petrecerea de sfarsit de an avea sa se desfasoare la Viena... si fara insotitori pentru angajati, asta din cauza numarului mare de invitati de la toate sucursalele din Europa, am zis ca nu trebuie sa pierd ocazia de-a vedea leaganul muzicii clasice si al operei si am luat repede bilete de avion si o camera decenta la un hotel de trei stele.

Bogdi a plecat spre Viena in 17 decembrie, cand a prins cele mai multe ploi, iar eu am ajuns in 28 decembrie, cand am gasit cel mai mare frig. dar nu m-a deranjat prea tare vremea, la cat de bine am putut sa ma simt, adica sa ne simtim. nici nu ma gandeam ca o sa-mi placa chiar atat de mult Viena, mai ales pentru ca auzisem de asemanarea ei cu Clujul (ma refer la MariaHilferstrasse), deci nu vedeam ceva nou care sa ma incante, dar eram totusi curioasa, ca de obicei...dar si dornica de duca! ( acum spun ca nu se poate asemana cu Clujul, e superba de-a dreptul, clar voi reveni primavara sau toamna, cand gasesti verdeata in splendidele parcuri ale castelelor)

Dupa un zbor de o ora si jumatate, aterizezi intr-un loc aparent linistit, dar foarte energic cand ii descoperi cluburile moderne si electrizante. Printre locurile de mers si vizitat se numara:- Naschmarkt- cea mai cunoscuta piata din oras unde gasesti de toate, de la cele mai exotice fructe la specialitati de peste si restaurante cu specific. Sambata dimineata se desfasoara aici un targ de antichitati cu preturi foarte bune;

- House of Music- un muzeu modern unde poti descoperi istoria sunetului, poti asculta Mozart intr-o varianta contemporana, poti dirija virtual Filarmonica din Viena si poti asculta sunete din diferite colturi ale lumii: de la metroul din Tokio la spatial intergalactic;

- Museums Quartier- un complex cultural care inglobeaza, intre altele, Muzeul Leopold, Muzeul de Arta Contemporana Mumok care a fost transformat intr-un spatiu vibrant cu terase, muzica si locuri de relaxare pentru toti cei care vin sa vada expozitiile sau doar sa respire un aer modern;

- Hotel Levante Parliament- deschis intr-o cladire datand din 1911. poarta la capitolul design interior, semnatura artistului roman Ioan Nemtoi. Merita sa locuiesti acolo, fiind un loc plin de inspiratie;

- Cafenelele sic.

Astfel Viena impaca gusturile celor indragostiti de muzica clasica ce vibreaza in fiecare coltisor, dar si gusturile celor insetati de modern.

Cel mai important eveniment cultural la scara mondiala organizat de catre acest minunat oras este Concertul de Anul Nou organizat de catre Orchestra Filarmonice de la Viena. Acest concert televizat este urmarit anual de peste 1 miliard de telespectatori din intreaga lume.

va urma...

4 comentarii:

ina spunea...

Iubesc acest oras. Curat, simplu dar totusi elegant, mustind de istorie si cultura. E unul dintre orasele mele preferate. Pana sa ajung sa il vad cu ochii mei nu am crezut ca este atat de frumos.

NIKO spunea...

Frumoasa expunere! Asteptam continuarea...

Ducesa spunea...

Ina, m-a fascinat de-a dreptul Viena. cred ca Viena bate Roma...nu stiu, nu pot sa spun care imi place mai mult, ambele sunt foste imperii,peste tot vestigii...amandoua sunt interesante, fiecare cu, cultura si istoria sa, in orice caz...extraordinare!

Ducesa spunea...

Multumesc Niko, te astept la fotografii!

 
Ganduri - by Templates para novo blogger